Silybum marianum, sau armurariul cum il stim noi, a fost folosit in multe parti ale Europei antice inca din cele mai vechi timpuri. Pliniu cel Batran sustinea intr-una din lucrarile sale ca aceasta planta se foloseste cu succes in tratarea problemelor biliare. De asemeni, Silybum marianum este mentionat si in lucrarile lui Dioscoride si Jacobus Theodorus si probabil si ale altora. In medicina traditionala chineza semintele de armurariu (Shui Fei Ji) sunt folosite datorita rolului hepatoprotector fata de o serie de agresiuni din mediu: virusuri, radiatii, stress oxidativ, etc. Si in Europa semintele de armurariu s-au folosit si se folosesc pentru tratarea diverselor hepatite, cirozei, litiazei biliare, icterului, dar si pentru unele afectiuni ale rinichilor. De-a lungul timpului a mai fost folosit si ca antidot pentru intoxicatiile cu ciuperci otravitoare din genul Amanita si pentru a scadea efectele hepatotoxice ale diverselor medicamente. Comisia E Germana (agentie guvernamentala europeana formata in 1978 insarcinata cu reglementarea folosirii plantelor medicinale) recomanda Silybum marianum pentru tratarea dispepsiei, afectiunilor toxice ale ficatului, cirozei si a afectiunilor inflamatorii cronice ale ficatului.
Constituentii chimici principali, responsabili pentru efectele benefice ale armurariului sunt flavonolignanii (1,5% - 3%), mai cunoscuti cunoscuti sub denumirea generica de silimarina. Silimarina este de fapt un complex de patru substante principale (silibina, isosilibina, silicristina si silidianina) plus alte cateva aflate in cantitati mai mici (2,3-dihidrosilibina si 2,3-dehidrosilicristina). Un alt constituent major este toxifolina, care este de fapt flavonolul precursor al silimarinei si una dintre substantele caracteristice armurariului.
Efectul diverselor tipuri de extracte din Silybum marianum, practic silimarina, asupra pacientilor cu hepatita virala de tip A sau B a fost testat prin mai multe studii clinice, de tipul dublu-orb. Aceste studii au fost realizate in felul urmator: pacientii au fost impartiti in doua grupuri, un grup a primit extract standardizat de armurariu (420 mg silimarina), celalalt grup a primit placebo pentru trei saptamani. Studiul fiind dublu-orb, nici pacientii nici medicii care le administrau substantele nu stiau ce (silimarina sau placebo) si cui (primul sau al doilea grup) administreaza. Dupa trei sapatamani s-a observat ca la 40 % dintre pacientii din grupul care primise silimarina s-au normalizat nivelurile plasmatice de bilirubina, comparativ cu 11% in grupul care primise placebo. La 82% dintre pacientii tratati cu silimarina li s-au normalizat nivelurile plasmatice ale enzimelor hepatice TGO (trasaminaza glutamic oxaloacetica) si TGP (transaminaza glutamic piruvica). De asemeni, s-a observat ca pacientii care primisera silimarina au dezvoltat imunitate fata virulul hepatitei B mai repede fata de ceilalalti pacienti, iar pe termen mai lung acesti pacienti au dezvoltat mai putine complicatii si de o intensitate mai mica. Doza zilnica administrata a fost de 420 mg silimarina in trei reprize de cate 140 mg.
Au fost efectuate studii si pe pacienti cu hepatite chimice. Pacienti care fusesera expusi, datorita meseriei pe care o aveau, la toluen sau xileni timp de 5-20 de ani au fost tratatati cu 140 mg de siliamrina de trei ori pe zi timp de 30 de zile, iar rezultatele au fost comparate cu cele ale pacientilor netratati in acest fel. S-a observat scaderea nivelului de enzime hepatice TGO si TGP in ser, iar numarul celulelor sanguine a crescut catre normal la pacientii tratati cu silimarina.
Una dintre substantele din extractul de armurariu, silibina, administrata intravenos in doza de 20 mg/kg corp/zi timp de 1-2 zile la pacientii intoxicati cu ciuperca Amanita phalloides a produs o rata de supravietuire de 100%, fara efecte secundare. Mentionam ca fara tratament intoxicatia cu Amanita este mortala in 12-24 de ore. In Germania chiar exista un astfel de preparat (hemisuccinat de silibina) folosit in cazurile de intoxicatie cu Amanita
Alte studii au demonstrat si efectul antihepatotoxic al extractului de Silybum marianum. De exemplu, hepatotoxicitatea data de paracetamol, amitriptilina, tetraclorura de carbon (CCl4), alcool etilic, galactozamina, tert-butil hidroperoxid este inlaturata prin administrarea de silimarina. Silimarina scade ischemia de la nivelul celulelor hepatice neparenchimatoase si suprima peroxidarea lipidelor reducand astfel stressul oxidativ prin inhibarea formarii radicalilor liberi.
Extractul de Silybum marianum stimuleaza biosinteza la nivel hepatic a moleculelor folositoare organismului prin cresterea ratei de sinteza a ARN-ului ribozomal cu aproximativ 20%. Acest efect este posibil prin legarea silibinei la ARN polimeraza I ADN-dependenta exact la locul de legare al estrogenilor, realizand astfel o stimulare de tipul celei proprii steroizilor si de aici cresterea sintezei ARN-ului ribozomal. Acest fapt are o importanta deoebita, deoarece asa se explica stimularea regenarii ficatului observata la animalele de experienta la care li s-a extirpat o parte din ficat si li s-a administrat silibina 27 mg/ kg corp.
Alte efecte benefice ale folosirii extractului de armurariu. Scade acumularea de colagen in fibroza biliara secundara la pacientii cu ocluzie a ductului biliar. Cresterea cantitatii de glutation la nivel hepatic, reducandu-se astfel stressul oxidativ. Efectul antiinflamator si antialergic, prin inhibarea eliberarii de histamina mediata de catre neutrofile, scaderea cantitatii de IgE (imunoglobuline E), scade sinteza unor leukotriene (B4) si prostaglandine proinflamatorii. Silibina din extractul de armurariu creste secretia si eliminarea de bila.
Efecte adverse si contraindicatii. Efecte adverse notabile nu au fost identificate. Este posibil ca la doze foarte mari luate timp indelungat sa apara un usor discomfort adbominal. Este contraindicata persoanelor care se stiu cu alergie la orice planta sau produs din plante din familia Asteraceae. De asemeni este contraindicat femeilor insarcinate.
Doza. Se administreaza extract standardizat ce contine 70% silimarina, 200 mg de extract de 3 ori pe zi, timp de sase saptamani. Exista si preparate in care silimarina este administrata impreuna cu fosfatidilcolina, pentru a fi mai eficient absorbita de la nivelul tubului digestiv. In cazul acesta urmati instructiunile de dozare din prospectul produsului sau consultati un medic.
In cazul administrarii de seminte sau fructe crude, se pot folosi pana la 12 grame pe zi impartite in 2-3 reprize.
